SUBCETATE (CETATEA REGALA A HATEGULUI) Cetatea regala a Hategului, ridicata la sfarsitul sec.XIII, o fortareata redusa, de dimensiuni modeste, în fapt doar un turn hexagonal cu latura de 6,2-6,3 metri, înconjurat de un şanţ de apărare şi un val de pământ, cetatea de la Haţeg a avut în perioada medievală principalul rol militar şi politic în Ţara Haţegului. Fortificaţia este situată la circa patru kilometri de oraşul Haţeg, pe teritoriul satului Subcetate, din hotarul comunei Sântămărie-Orlea. Astăzi este doar o ruină, relativ greu accesibilă.Cetatea Haţegului este atestată documentar doar la 1317, dar studii recente înclină spre o datare a acesteia apropiată de prima atestare documentară a Ţării Haţegului (1247). Pentru această datare pledează atestarea documentară a unui comite de Haţeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Haţeg şi cel al cetăţii regale a Visegrad-ului, ridicat la 1256.Cetatea Haţegului era locul de unde castelanul administra teritoriul districtului haţegan, în numele regalităţii ungare. Date fiind dimensiunile reduse ale cetăţii şi menţionarea frecventă a unui sediu administrativ al autorităţilor regale în târgul Haţegului, precum şi a funcţiei de vicecastelan, istoricii dau ca sigură dublarea acestei fortificaţii de o construcţie aflată în târg, care nu a fost identificată încă pe teren.
NALAT Conacul Nalatz-Fay apartinand unei famalii cu rol important in istoria Transilvaniei.
COLT Cetate construita de fam.Candea in sec.XV in apropierea com. Rau de Mori.
RACHITOVA Una dintre cele mai vechi cetati (sec. XIV) inaltat pe patru nivele, inconjurat atunci cand era functional de sant de aparare ce incadra mai multe constructii de pamant si lemn.
SALASU DE SUS Curte nobiliara fortificata din sec.XV a cnejilor din Salas.
MALAIESTI Datează de la anul 1400 .Stăpânii cetăţii au fost membii familiei cneziale Sărăcin din Sălaşul de Sus . Cea de-a doua fază a construcţiei cu zidul oval din jurul turnului a fost datată în mijlocul secolului XV-lea . |
BISERICA STREI
Prima mentiune documentara dateaza de la 1392. Pe locul monumentului medieval au fost descoperite vestigiile unei “villa rustica” romana. Monumentele medievale, de altfel coboara pana in sec. XIII, cand avem atestata o curte cneziala si biserica de curte cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Cladita din piatra, la sfarsitul sec. XIII, prezinta un turn clopotnita pa fata de vest, o nava scurta cu plafon de scanduri si un altar dreptunghiular boltit in cruce pe nervuri. Odinioara pictata si la exterior, pastreaza astazi in interior, pictura lui Grozie, mester mentionat de o inscriptie (al treilea sfert al sec. XIV), intr-un stil original, sinteza de elemente iconografice bizantine si trasaturi stilistice nord italiene.
COLT
Centrul unei asezari monahale pastreaza pe una dintre pereti o veche fresca, se afla localizata in comuna Raul de Mori, langa cetatea cu acelasi nume Colt, unde se pastreaza o bucata de istorie straveche de mi de ani
BISERICA SANTAMARIA-ORLEA
Biserica reformata, odinioara ortodoxa ridicata in piatra de cnezii din familia Candea la sfarsitul sec. XIII in stil romantic, alcatuita dintr-o nava dreptunghiulara tavanita, cu turn decrosat pe fatada de vest, tribuna de lemn pe stalpi de zid la vest, si un altar dreptunghiular boltit in cruce pe nervuri. In interior se afla un ansamblu de pictura murala comportand trei straturi realizate in trei etape succesive: primul, cuprinzand doua cruci de consecratie, apartinand chiar etapei construirii bisericii; al doilea, opera a unui pictor peregrin originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, datat printr-o inscriptie fragmentara la 1311, caruia ii pot fi atribuite picturile din naos; al treilea strat reprezentat de picturile din altar, datorate, se pare unui pictor local si de cele de pe peretii de sub tribuna, datorate unui pictor peregrin de formatie occidentala, datand probabil din perioada anilor 1400.
BISERICA OSTROV
Biserica ortodoxa, constructie in stil architectonic bizantin construita din piatra in sec. XIV, a suferit mai multe refaceri. Se compune dintr-o nava dreptunghiulara prelunga, boltita in leagan, cu absida semicirculara in prelungire si turn clopotnita patrulater, complet degajat, pe latura de vest. Partea de vest a naosului, cu turnul clopotnitei, ramase din vechea constructie prezinta caractere romanice. Partea de est, cu altarul, a fost adaugata in sec. XIX. In luneta portalului vestic se afla pictata icoana de hram, atribuita unui zugrav Stefan.
Alte biserici vechi (din sec.XIII - XVIII) se mai gasesc in localitatile:
Pesteana Riu de Mori Salasu de Sus Sampetru Nucsoara |
Declarat Parc National in 1935. Rezevatia Retezat cu peste 80 lacuri glaciare este unul din cele mai importante destinatii turistice. Cabane si situri turistice in Gura Zlata, Rausor, Lapusnicu Mare, Pietrele, Rotunda, Buta, Bucura, Zanoaga, Poiana Pelegii, Campusel, Stana de Rau, Rau Mare.
“ … Retezatul este din toate punctele de vedere – geologic si geograpfic, botanic si zoologic, ca si vanatoresc, un pamant sfant pentru stiinta, in intregimea sa, un monument sacru al naturii … ” Prof. Alexandru BORZA, 1933 |
SARMIZEGETUSA Ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa se afla la 17 km de Hateg pe DN68. Din anul 108 si pana in 271 cea mai importanta metropola de pe teritoriul Daciei Romane. |
SANTAMARIA ORLEA Castelul feudal construit in sec.XVI pe malul Raului Mare - cel mai bine pastrat monument din zona, azi han turistic |
BISERICA DIN DENSUS
Construita in sec.XII pe un sit din sec.IV. - foarte bine pastrat cu fresca interioara, aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane - Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa - acest ciudat edificiu al Tarii Hategului a fost obiectul multor controverse iscate intre diferiti oameni de stiinta, dornici de a-i stabili originea. Unii au considerat ca la inceput biserica a fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci; altii vorbeau de un fost templu roman al zeului Marte; Nicolae Iorga plaseaza construirea monumentului in secolul al XVI-lea, iar istoricul de arta Vataseanu, in ultimul sfert al secolului al XIII-lea. S-au facut numeroase investigatii. Dar monumentul continua sa-si pastreze cu indaratnicie taina. Se presupune ca biserica veche din Densus a suferit mari modificari de-a lungul timpului si, in special, la sfârsitul secolului al XIII-lea. Construita din bolovani de râu, caramida cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare, etc., luate desigur din Ulpia Traiana, biserica din Densus are un aspect straniu, stârnind totodata admiratie si uimire. In semiintunericul care stapâneste interiorul acestei masive constructii se disting cu greu fragmente de pictura ramase peste ani. Picturile de pe registrele superioare ale peretilor naosului ca si de pe altar apartin zugravului Stefan. Semnatura cu care acesta si-a pecetluit opera se poate vedea si azi. Profilate pe un fond ultramarin, figurile executate vadesc realele calitati artistice ale mesterului. Particularitatile operei zugravului Stefan ne trimit cu gândul la pictura bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Arges, realizata in secolul al XIV-lea. Asemanarea duce la presupunerea ca acest mester ar fi fost un reprezentant al artei din Tara Româneasca in Transilvania. |
MANASTIREA PRISLOP
|
La 3 km de oras pe DN66, se afla cea mai renumita rezervatie de crestere a zimbrilor. Rezervatia Hateg-Slivut, subunitate a Directiei Silvice Deva, se mândreste cu faptul de a fi primul loc de pe teritoriul României, unde zimbrul european si-a facut reaparitia. Acest fapt s-a întâmplat acum 49 de ani la 12 noiembrie 1958, când o pereche de zimbri - Podarec şi Polonka - a fost adusă din Polonia. Peste cinci ani a mai fost adus încă un exemplar din Polonia, Pumila. Aceştia s-au înmulţit, astfel încât în anul 1979, în Rezervaţia de Zimbri Slivuţ - Haţeg, existau un număr de 12 zimbri. Cei născuţi în România au primit nume începând cu litera R. În timp, o parte dintre zimbri născuţi la Haţeg au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervaţii de zimbri, respectiv Vânători Neamţ şi Neagra Buşcani. La Rezervaţia Vânători - Neamţ au fost duşi de la Haţeg trei exemplare în anul 1969, la Neagra Bucşani au plecat şase exemplare în anul 1982. Alţi trei zimbri de la Haţeg au luat în anul 1966 drumul Bucureştiului, pentru a fi daţi Grădinei Zoologice, iar un an mai târziu, încă doi zimbri hunedoreni au plecat la Piteşti. În anul 2002, au fost aduşi la Haţeg un număr de trei exemplare de zimbri de la Bucşani. Familia de zimbri de la Slivuţ - Haţeg a primit în sânul ei ultimul exemplar în anul 2004, pe Roxana. Rezervatia cinegetica în care pot fi întâlniti si alti reprezentanti ai faunei carpatine are o suprafata de 787,4 hectare, din care 489,2 ha parcul cinegetic propriu-zis, iar 298,2 ha fiind zona tampon. În acest moment în rezervatie se afla un numar de aproximativ 4 exemplare de zimbri : Romina, Romi, Roxy si Robita II . |
PRIMARIA ORASULUI HATEG |
ROMANIA JUDETUL HUNEDOARA |
Conceptul de " geoparc " a fost lansat in 1999 de UNESCO şi constă intr-un nou sistem de protejare a naturii fără a ignora patrimoniul istoric şi cultural din zona . Ţara Haţegului îndeplinea aceste conditii deoarece pe o suprafată de 800 kilometrii pătraţi , cu 80 de sate şi 50000 locuitori se găsesc : Pentru vizitarea vestigiilor de aceasta natura, in orasul Hateg a fost infiintat un punct de vizitare a fosilelor ce poate fi gasit usor, dupa indicatorul Denumit “ Infoturism ” |